Moarte GROAZNICĂ pentru un bărbat din Olt care a căzut, cu o drujbă funcționând, în fântână-FOTO/VIDEO

Un bărbat din localitatea olteană Dăneasa a avut parte de o moarte groaznică, joi după-amiază, când, în timp ce, urcat pe marginea unei fântâni, curăța un pom folosindu-se de o drujbă, a căzut în puțul cu apă adâncă. Scos afară de pompieri, omul nu a mai avut nici o șansă la viață.

Citește și Instanța de judecată ia o decizie IMPORTANTĂ în FAVOAREA lui Darius Vâlcov

Tragedia s-a consumat în jurul orei 16.00, într-un sat din Dăneasa, Cioflanu. Urcat pe marginea unei fântâni cu diametru mare pentru a curăța un pom cu ajutorul unei drujbe, bărbatul, în vârstă de 62 de ani, s-a dezechilibrat la un moment dat și a căzut în fântâna cu apă adâncă, cu tot cu drujbă.

Citește și Reacția deputatului Marius Iancu după promulgarea Bugetului/Critici la adresa lui Iohannis

La fața locului au ajuns pompierii din cadrul Gărzii Stoenești, un echipaj SMURD, dar și o ambulanță.

În urma unei operațiuni dificile, pompierii au scos victima de pe fundul apei în stop cardio-respirator și imediat au fost începute manevrele de resuscitare. Fără rezultat pozitiv, din păcate, astfel încât echipa de pe ambulanță a fost nevoită constate decesul bărbatului.

Citește și Anunț ȘOC de la Finanțe: Ce se întâmplă cu impozitul pe venit

„Bărbatul de 62 de ani a fost scos de salvatori de pe fundul apei în stop cardio-respirator. El a fost declarat decedat de echipajul Serviciului de Ambulanță Județean după circa 45 de minute de resuscitare, manevre efectuate de echipajul de prim ajutor, fără răspuns”, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Olt, plutonierul major Alin Băsășteanu.

Citește și Vești BUNE pentru antreprenori: Guvernul va finanța 10 mii de afaceri noi în acest an

La fața locului au ajuns și polițiștii care au demarat cercetări pentru stabilirea împrejurărilor în care localnicul a decedat.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here