Percheziții în județul Olt, la evazioniști din domeniul leasing-ului auto

Poliţiştii din Vâlcea au efectuat, marți dimineață, șase percheziţii domiciliare în Bucureşti şi în judeţele Olt şi Vâlcea, la persoane cercetate pentru evaziune fiscală în domeniul leasing-auto, cu un prejudiciu estimat la 1.500.000 de lei.

Poliţiştii specializaţi în investigarea criminalităţii economice, din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Vâlcea, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Tribunalul Vâlcea, au efectuat, marți, 9 mai, percheziţii la sediile şi punctele de lucru ale unor societăţi comerciale din Bucureşti, Olt şi Vâlcea, precum şi la domiciliile persoanelor bănuite de săvârşirea unor infracţiuni de evaziune fiscală, în domeniul leasing-auto, potrivit unui comunicat al IPJ Vâlcea.

„Percheziţiile vizează identificarea şi ridicarea de documente contabile din arhiva firmelor vizate, necesare probării faptelor cercetate”, se arată în comunicatul citat.

Din cercetări a reieşit faptul că, în perioada  2010 – 2011, persoanele în cauză nu ar fi evidenţiat în actele contabile ori în alte documente legale, operaţiunile comerciale efectuate sau veniturile realizate. Totodată, acestea ar fi evidenţiat în actele contabile operaţiuni fictive, care nu au existat în realitate.

Prejudiciul cauzat bugetului de stat este estimat la 1.500.000 de lei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here