Jandarmii iau măsuri speciale pentru Festivalul Berii de la Caracal

Efectivele Inspectoratului de Jandarmi Județean Olt vor asigura măsurile de ordine și siguranță publică pe timpul desfășurării „Festivalului Berii”, organizat, în perioada 12 – 14 mai, la Caracal.

„Jandarmii vor acționa în sistem integrat, pentru prevenirea oricăror fapte antisociale, dar și pentru asigurarea climatului de ordine și siguranță publică, atât în zona de desfășurare a manifestărilor, cât și pe traseele de afluire/defluire a participanților”, a declarat purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei Olt, sublocotenentul Claudia Bucă.

Cu această ocazie, Jandarmeria Olt recomandă participanților să respecte precizările organizatorilor și recomandările forțelor de ordine, să evite implicarea în conflicte de orice natură, să aibă un comportament decent, în conformitate cu normele de conviețuire socială.

„Activitățile stabilite trebuie să se desfășoare în mod pașnic și civilizat, fără a pune în pericol ordinea și liniștea publică, siguranța persoanelor, integritatea corporală, proprietatea publică și privată.  Participanții nu trebuie să aibă asupra lor arme de orice fel, materiale explozive sau incendiare, substanțe iritant lacrimogene sau cu efect paralizant, dispozitive pentru șocuri electrice ori alte obiecte ce pot fi folosite pentru acțiuni violente sau de tulburare a ordinii și liniștii publice. Partcipanțiii să nu lase autoturismele proprietate personală descuiate sau cu bunuri la vedere în interiorul acestora și să acorde o atenție deosebită modului de asigurare a bunurilor și obiectelor personale (genți, poșete, bagaje) precum și a celor cu valoare (bijuterii, aparate foto, video, telefoane mobile), să nu lase copiii nesupravegheați”, a mai precizat purtătorul de cuvânt al IJJ Olt.

În cazul în care sunt martorii săvârşirii unor fapte antisociale sau le este tulburată liniştea, cetăţenii pot solicita sprijin la numărul unic pentru situaţii de urgenţă „112” sau se pot adresa direct echipajelor de jandarmerie.

Jandarmii olteni vor asigura ordinea publică și cu ocazia manifestării „Floare de Salcâm”, organizată în data de 14 mai, în localitatea Urzica.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here