Fostul boxer slătinean Leonard Marinete, arestat preventiv pentru șantaj

Foto: adevarul.ro

Fostul boxer slătinean Leonard Marinete a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, miercuri, de magistraţii Judecătoriei Slatina, el fiind acuzat de şantaj.

Leonard Marinete a fost ridicat, marţi, de mascaţii Serviciului Acţiuni Speciale din cadrul IPJ Olt, dintr-un autoturism staţionat în parcarea din faţa fostului Magazin „Oltul”. Fostul sportiv este acuzat că ar fi şantajat o tânără, care l-a denunţat poliţiştilor din cadrul Poliţiei municipiului Slatina.

Citește și Cinci profesori din Olt, condamnați la peste 20 de ani de PUȘCĂRIE pentru MITĂ

El a întreţinut raporturi sexuale cu femeia, pe care a filmat-o fără acordul acesteia. La ceva timp, Marinete i-a cerut tinerei 2.000 de lei, ameninţând că va face publice filmările pe reţele de socializare.

Citește și Accident rutier în Slatina / O femeie a ajuns la Urgențe cu răni la cap și mâini

„La data de 09 mai a.c., polițiştii de investigații criminale din cadrul Poliției municipiului Slatina şi cei ai Direcţiei Operaţiuni Speciale au reținut, pentru 24 de ore, un bărbat, de 34 de ani, din Slatina, cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunii de șantaj. Bărbatul este bănuit că, ar fi pretins suma de 2.000 lei de la o tânără, pentru a nu face publică o filmare cu caracter compromiţător. Marți, 09 mai a.c., polițiștii slătineni au organizat o acțiune de prindere în flagrant delict, pe raza municipiului Slatina, în urma căreia bărbatul a fost surprins în momentul în care primea de la tânără suma de 2.000 lei”, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Olt, agentul principal Alexandra Dicu.

Citește și Accident grav cu 6 VICTIME în Olt/Persoane cu traumatisme cranio-cerebrale-FOTO/VIDEO

Leonard Marinete a fost prezentat, miercuri după-amiază, Judecătoriei Slatina cu propunerea arestării preventive pe 30 de zile, propunerea procurorilor fiind aprobată de magistraţi.

„Admite propunerea Parchetului de pe lângă Judecatoria Slatina. În baza art. 202 alin. (1), (3) şi (4) lit. e) C. proc. pen., art. 223 alin. (2) C. proc. pen., art. 226 C. proc. pen., dispune arestarea preventivă a inculpatului MARINETE LEONARDO EMILIAN, pe o perioadă de 30 zile, începând cu data de 10.05.2017 şi până la data de 08.06.2017 inclusiv, pentru infracţiunea de“santaj”, fapta prev. şi ped. de art.207 alin 1,2,3 din C.P.”, se arată în decizia Judecătoriei Slatina, care nu este definitivă, ea putând fi contestată de inculpat în 48 de ore de la pronunțare sau de la comunicare, după caz.

Citește și Percheziții în județul Olt, la evazioniști din domeniul leasing-ului auto

Aceasta nu este singura bravadă a fostului sportiv. Potrivit OLT-ALERT, În urmă cu 10 ani, Marinete a fost amendat pentru vandalism şi tulburarea liniştii publice.

Citește și AJFP Olt: Veniturile realizate în străinătate trebuie declarate la Fisc/Cine este vizat

Un an mai târziu, fostul boxer a fost implicat într-un scandal electoral petrecut în comuna Strejești, unde, alături de alte cinci persoane, se ocupa cu ruperea afișelor electorale ale adversarilor politici ai fostului PDL. Și atunci, Leonard Marinete a primit o amendă contravenţională.

3 COMENTARII

  1. Cand esti smecher si crezi ca-ti permiti sa incalci legea ca dai bine cu „pumnul” se intampla sa ti sa-nfunde la un moment dat…acum poate ia o pauza pentru a reflecta la ceea ce a facut…

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here