Procurorii DNA București au luat în vizor Direcția Sanitară Veterinară Olt/ Iată motivele

Procurorii Direcției Naționale Anticorupție (DNA) București au demarat cercetări într-o cauză privind anumite suspiciuni la nivelul Direcției Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor Olt, informează OLT-ALERT, citând surse din cadrul acestei instituții. Procurorii vor să cunoască în detaliu modul în care a fost eliberată, în urmă cu trei ani, autorizaţia sanitar-veterinară de funcţionare solicitată de o firmă cu activități în domeniul creșterii porcilor, dar și de ce o parte din aparatura achiționată cu fonduri europene pentru laboratorul instituției nu a fost pusă în funcțiune, aceasta fiind, ulterior, înstrăinată de conducerea direcției.

Citește și Lovitură pentru ŞOFERI. Proiect aprobat ASTĂZI de Guvern

Potrivit surselor OLT-ALERT, procurorii DNA ar verifica împrejurările în care Direcţia Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) Olt a eliberat, în urmă cu trei ani, autorizaţia sanitar-veterinară de funcţionare solicitată de SC Premium Porc Negreni SRL, controlată de oameni de afaceri danezi care au preluat complexul de porci care era deţinut de SC Europarteners SRL, firmă ce a aparţinut omului de afaceri din Potcoava Constantin Şpak (care s-a sinucis în urmă cu șase ani). Surse apropiate cazului susţin că documentul ar fi fost eliberat la cerere, în ciuda faptului că ferma, cu obiect de activitate modificat de noii proprietari, nu ajunsese la acel moment să îndeplinească toate condiţiile legale pentru obținerea documentului. Sursele citate mai spun că în această poveste în corzi s-ar afla directorul DSVSA Olt, Veronel Bolborea.

Citește și Secretarul CJ Olt, trimis în judecată de procurorii DNA, înlocuit în funcție de o femeie

De altfel, SC Premium Porc Negreni SRL are mai multe păcate pentru care a fost sancționată de alte instituții ce și-au făcut datoria. Firma a fost verificată și amendată, anul trecut, cu 50.000 de lei de Garda de Mediu Olt pentru nerealizarea la termen a unor măsuri dispuse de comisarii de mediu cu ocazia unor controale anterioare. Mai exact, reprezentanţii SC Premium Porc Negreni SRL au demarat un proiect de renovare a patru hale de creştere a porcilor şi de montare a unor echipamente tehnologice fără ca în prealabil să fi obţinut acordul de mediu necesar în astfel de cazuri. De fapt, solicitarea pentru acord a fost depusă la Garda de Mediu Olt, dar solicitanţii nu au mai aşteptat eliberarea documentului, apucându-se efectiv de lucru.

Citește și Se trag la sorți comisiile pentru BAC–sesiunea de toamnă/Calendarul examenului

Un alt aspect interesant pentru procurorii DNA ar fi modul în care conducerea DSVSA Olt a înstrăinat o parte din aparatura achiționată cu fonduri europene pentru laboratorul instituției, după ce mai-marii direcției nu au reușit să o pună în funcțiune.

Citește și Episcopul Slatinei și Romanaților, acuzat de homosexualitate/Cine i-ar fi fost partener de „nebunii”

În anul 2006, laboratorul DSVSA Olt a beneficiat de un program SAPARD, în valoare de două milioane euro, pentru modernizarea şi extinderea clădirii şi pentru dotarea cu aparatură. În 2009, au fost finalizate lucrările de construcţii în valoare de 1,2 milioane euro, iar cele 11 săli ale laboratorului au fost dotate cu aparatură modernă pentru diagnostic şi analize, destinată sănătăţii animalelor şi siguranţei alimentelor. O parte din aparatură, deși, conform contractului de finanțare trebuia pusă în funcțiune în termen de cel mult cinci ani, a rămas nefuncțională, caz în care banii proveniți din fonduri europene trebuiau înapoiați. Conducerea instituției a găsit, însă, o găselniță prin care aparatura cu pricina a fost înstrăinată către DSVSA București și către DSVSA Cluj.

Citește și Mare ATENȚIE! Ce sunt OBLIGAȚI să facă toți angajatorii până vineri, 25 august

Citește și Revine CANICULA: Weekend de FOC pentru sudul Olteniei/Oltul nu face excepție

1 COMENTARIU

  1. O sa vedem (CORUPTILOR , HOTILOR,EXCROCILOR ) care pe care !!! O sa va arat eu cum se face bataia de joc,EXCROCILOR , nu cum ati facut voi ,ORDINARILOR !!!!Am eu grije sa stie lumea de voi ,HOTILOR !!!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here