Un autoturism a ars în proporție de 80% în urma unui incendiu izbucnit, cel mai probabil, de la un scurtcircuit. Focul a cuprins mașina în timp ce un meseriaș chemat de proprietar încerca să îi repare instalația electrică, potrivit unor surse locale. Omul a ajuns la spital după ce a încercat să stingă de unul singur incendiul.
Evenimentul a avut loc în această seară în localitatea Jitaru, unde au ajuns și pompierii din Scornicești cu o autpspecială de stingere cu apă și spumă, dar și un echipaj SMURD.
„La sosirea echipajelor de intervenție, autoturismul era cuprins de flăcări în proporție de 80%, incendiul fiind stins în scurt timp de echipajul de pompieri”, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Olt, plutonierul major Alin Băsășteanu.
Cel care fusese chemat să repare autoturismul a avut nevoie de îngrijiri medicale și a fost transportat la spital cu arsuri la față și la mâini. Cel mai probabil, el a încercat să stingă de unul singur incendiul.
„Paramedicii SMURD au acordat îngrijiri medicale unui bărbat în vârstă de 24 de ani, din localitatea Jitaru, care prezenta arsuri de gradul I și II pe față și pe membrele superioare.
Pacientul a fost transportat la Unitatea de Primire Urgențe din cadrul Spitalului Județean Slatina”, a mai precizat purtătorul de cuvânt al ISU Olt.