Vâlcov, însoţit la instanţă de un fost ofiţer al DGIPI condamnat pentru luare de MITĂ/FOTO

Sursa foto: pandurul.ro

Darius Vâlcov s-a prezentat, marţi, la Tribunalul Gorj, acolo unde a fost strămutat cel de-al treilea dosar în care fostul ministru al Finanţelor şi primar al Slatinei a fost trimis în judecată pentru fapte de corupţie. El nu a fost singur, ci a fost însoţit de un fost ofiţer DIPI, condamnat la închisoare cu suspendare pentru luare de mită, potrivit presei locale.

Citeşte şi Bancă celebră, cu sucursale şi în Olt, amendată cu zeci de mii de lei pentru comisioane ILEGALE

Este vorba de Oprea Caţaron, fost şef în cadrul Serviciului de Informații și Protecție Internă Gorj, condamnat în 2013 la trei ani de închisoare cu suspendare pentru luare de mită. Fostul ofiţer l-a însoţit pe Vâlcov până în holul tribunalului, unde l-a aşteptat până când fostul demnitar a ieşit de la judecătorul de drepturi şi libertăţi, scrie pandurul.ro.

Citeşte şi Locuieşti în Slatina? Primăria reabilitează termic noi blocuri/Vezi AICI dacă blocul tău se află pe listă

Oprea Cațaron a fost trimis în judecată în 2010, după ce procurorii anticorupție au stabilit că ar fi obligat mai mulţi poliţişti din judeţ să-i dea mită pentru a trece cu vederea fapte în care ar fi fost implicaţi. Dosarul a ajuns la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, care în 2013 l-a condamnat definitiv pe fostul ofiţer la trei ani de închisoare cu suspendare.

Citeşte şi Medicii de familie din Olt se RĂSCOALĂ. Proteste la Prefectură şi la Casa de Sănătate

•••

Cel mai nou dosar în care fostul primar al Slatinei, senator și ministru al Finanțelor a fost trimis în judecată sub acuzația de instigare la dare și luare de mită a fost strămutat de la Tribunalul Olt la Tribunalul Gorj luna trecută, decizia fiind luată de Curtea de Apel Craiova, care a admis cererea inculpatului în acest sens.

Citeşte şi Direcţia Judeţeană de Evidenţă a Persoanelor Olt are şef nou, în persoana lui Nicolae Martin

În acest dosar un funcționar public din cadrul Oficiului de Cadastru şi Publicitate Imobiliară (OCPI) Olt este pus sub acuzația de luare de mită în formă continuată după ce, vreme de peste trei ani, el ar fi primit, lună de lună, câte 1000 de lei, cu titlu de mită, de la una dintre firmele care atunci ar fi fost controlate, prin interpuși, de Vâlcov (SC Millenium Topograpfica SRL) pentru a furniza societății cu pricina informații oficiale în domeniul cadastrului.

Citeşte şi Semnal de ALARMĂ în Olt: Populaţia îmbătrânită, majoritară în mai multe localităţi/Sute de bătrâni fără sprijin

În urmă cu aproximativ trei luni, Darius Vâlcov a mai obținut strămutarea unui dosar de la Tribunalul Olt la Tribunalul Dolj. În acest dosar, Vâlcov este acuzat de luare de mită.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here