Informare meteo: NINSORI în aproape toată țara/Când vor cădea primii fulgi

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, luni, o informare potrivit căreia marți și miercuri va ninge în aproape toață țara. Primii fulgi vor cădea în noaptea de luni spre marți.

Informarea este valabilă în perioada 21 noiembrie, ora 03.00 – 22 noiembrie, ora 18.00.

În intervalul menţionat, la munte va ninge moderat cantitativ și local se va depune un strat mai consistent de zăpadă, iar vântul va avea intensificări temporare, cu viteze mai mari pe creste, unde vor fi rafale de peste 60…80 km/h, viscolind ninsoarea și spulberând zăpada.

În nord-vestul și centrul țării vor predomina ninsorile, în general slabe cantitativ, cu precădere în cursul zilei de marți (21 noiembrie) și în noaptea de marți spre miercuri (21/22 noiembrie).

Notă: La munte, în special la altitudini de peste 1700 m, vântul va avea intensificări în după-amiaza zilei de luni (20 noiembrie) și în prima parte a nopții de luni spre marți (20/21 noiembrie), cu rafale de peste 90…100 km/h.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.