Revin ploile: În Oltenia, cantităţile de apă pot depăşi 40 litri/metrul pătrat. Unde va ninge

Atmosfera va fi mohorâtă duminică în cea mai mare parte a ţării. În sud, centru şi est vor mai putea apărea probleme din cauza ceţii, în timp ce în regiunile vestice va ploua şi pe suprafeţe mici se vor strânge mai mult de 20l de apă/mp.

Odată cu lăsarea întunericului, precipitaţiile se vor extinde în majoritatea regiunilor, iar în zona montană vor fi şi sub formă de lapoviţă şi ninsoare. Temperaturile maxime, uşor mai ridicate decât cele normale, vor fi cuprinse între 6 grade în depresiunile intramontane şi 14 grade Celsius la malul mării.

Ploile se vor muta luni în sudul şi în centrul teritoriului, în timp ce la munte va ninge. În Oltenia, Muntenia şi partea sudică a Transilvaniei, cantităţile de apă vor depăşi local 20l/mp şi izolat, 40l/mp. Vântul va sufla cu putere în afara arcului carpatic, dar în Bărăgan se vor înregistra şi rafale de peste 60km/oră.

Precipitaţii sunt anunţate şi în cursul zilei de marţi; vor fi mai ales ninsori prin Transilvania şi Subcarpaţii Moldovei, în Oltenia va apărea lapoviţa, iar în rest vor fi ploi. Aspectul vremii se va îmbunătăţi semnificativ miercuri, însă maximele nu vor mai trece de 10 grade Celsius.

Sursa: digi24.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here