Cristina Stamate a fost înmormântată în cimitirul Bellu

Sursa: jurnalul.ro

Actriţa Cristina Stamate a fost condusă azi pe ultimul drum. Ea a fost înmormântată pe Aleea artiştilor din cimitirul Bellu. Zeci de oameni şi-au luat rămas bun de la actriţă şi au aplaudat-o pentru ultima dată. Colegii de scenă spun că marea actriţă a trăit pentru teatru.

Din aceasta dedicare până peste limitele normalului s-a tras şi singurătatea Cristinei Stamate. A fost singură cu meseria pe care a iubit-o mai mult ca orice pe lumea asta”, spune Eugen Cristea.

„ Văd nişte sărbatori mai sărace. Abia aşteptam revelioanele în care nu mişcam aşteptând momentele în care apărea. Ce voce frumoasă avea Cristian Stamate, ce simt muzical, câtă voiciciune, veselie în privire, dar pe undeva şi câtă tristeţe”, adaugă Eugen Cristea.

Suntem trişti, pentru că ne înădim durerea cu înca o mare pierdere, Cristina Stamate, colegă care a ţinut ani de zile casa închisă la Teatrul Constantin Tănase. O vedeta autentică a acestui teatru, o artistă care timp de 40 de ani şi-a servit teatrul şi publicul la cel mai înalt nivel artistic, pleacă după o suferinţă grea. Şi cred eu destul de părăsită în general, a trăit mult în ultimii ani destul de singură”, spune Alexandru Arșinel.

Sursa: Digi Tv

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here