Firma care administrează fostul depozit de deșeuri al SMR Balș, amendată drastic de Garda de Mediu

Compania care administrează fostul depozit industrial de deşeuri nepericuloase al SMR Balş a fost amendată de comisarii Gărzii de Mediu Olt cu 50.000 lei. Comisarii de mediu au anunțat şi Agenţia pentru Protecţia Mediului în vederea suspendării acordului de mediu emis pe numele firmei.

Amenda a fost aplicată pentru „nerespectarea obligaţiei prevazute de art.94, alin. 1, lit. g din OUG 195/2005 privind protectia mediului, pentru că nu a realizat în totalitate si la termen măsurile impuse prin actele de control anterioare, în sensul că nu a finalizat lucrările de relocare a deșeurilor depozitate în afara perimetrului propus pentru închidere”, potrivit unui comunicat de presă al Gărzii de Mediu.

În afara amenzii usturătoare de 50.000 lei, Garda de Mediu a emis și o notificare către Agenția pentru Protecția Mediului Olt, cu propunerea de suspendare a acordului de mediu.

Luna trecută, comisarii de mediu olteni au aplicat amenzi de peste 100.000 lei pentru diverse nereguli constatate în timpul controalelor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here