Avertismente meteo: Val de NINSORI peste Olt și jumătate din țară

Avertisment de ultimă oră al meteorologilor: de duminică seară, aproape jumătate de țară va intra sub cod galben de ninsori viscolite și vânt puternic, printre zonele vizate numărându-se și județul Olt. Prăpăd va fi cu precădere în est, centru și sud. Nici Capitala nu scapă de urgia albă. Meteorologii anunță că în câteva ore va ninge abundent, iar stratul de zăpada va ajunge chiar și la 15 centimetri.

Pentru intervalul 21 ianuarie, ora 16.00 – 22 ianuarie, ora 22.00, sunt anunţate precipitaţii mai ales sub formă de lapoviţă şi ninsoare şi intensificări ale vântului începând cu regiunile vestice şi extinzându-se apoi în cea mai mare parte a ţării.

O avertizare cod galben a fost emisă pentru intervalul 21 ianuarie, ora 20.00  – 22 ianuarie, ora 11.00, fiind anunţate ninsori însemnate cantitativ şi strat consistent de zăpadă în judeţele Caraş-Severin, Argeş, Teleorman, Olt, Dolj, Vâlcea, şi în zona de munte a judeţelor Mehedinţi, Gorj, Hunedoara, Sibiu, Alba, Braşov, Dâmboviţa şi Prahova.

“În jumătatea de sud a ţării şi în zona montană se vor cumula cantităţi de apă de 10…15 l/mp şi izolat, îndeosebi în Dobrogea, 30…35 l/mp. Până în dimineaţa zilei de luni (22 ianuarie), în Dobrogea vor predomina ploile, iar în Banat, Crişana, sudul Olteniei, precum şi în sudul şi estul Munteniei vor fi precipitaţii mixte. În celelalte regiuni, iar în cursul zilei de luni (22 ianuarie) şi în sud şi sud-est vor fi mai ales ninsori şi se va depune strat nou de zăpadă”, transmite Administrația Națiională de Meteorologie.

Pentru ziua de luni, de la ora 05:00 şi până la ora 22:00, ANM a emis şi un cod galben de viscol şi ninsori pentru Galaţi, Vrancea, Buzău, Brăila, Ialomiţa, Călăraşi, Constanţa şi Tulcea.

Treptat vor predomina ninsorile, iar vântul va avea intensificări susţinute, cu viteze la rafală în general de 65…75 km/h, viscolind ninsoarea şi determinând scăderea vizibilităţii”, anunţă ANM.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here