Accident rutier cu victimă în Olt/Șoferul a FUGIT de la locul faptei/Polițiștii l-au indentificat: Cine este

Evenimentul rutier a avut loc luni seara pe DJ 546, pe raza localității Verguleasa, unde un bărbat de 46 de ani, care se deplasa în calitate de pieton, pe partea dreaptă a carosabilului, a fost acroșat de un autoturism, ajungând ulterior la spital. După ce l-a fost lovit, șoferul s-a făcut nevăzut. El a fost descoperit de polițiști abia marți dimineață.

Accidentul s-a petrecut puțin peste ora 20.00, în satul Poganu. După ce a fost acroșat și după ce a văzut că autoturismul nu oprește, făcându-se nevăzut, victima a anunțat Poliția.

”La data de 5 martie a.c., ora 2004, pe DJ 546, pe raza comuna Verguleasa, sat Poganu, un bărbat de 46 ani, a sesizat că, în timp ce se deplasa în calitate de pieton, pe partea dreaptă a carosabilului, a fost acroșat de un autoturism, care și-a continuat deplasarea”, se arată într-un comunicat al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Olt.

Oamenii legii au pornit imediat în căutarea șoferului fugar, acesta fiind identificat după cinci ore de căutări. El este un tânăr de 20 de ani, din aceeași localitate, care circula cu autoturismul în ciuda faptului că avea permisul de conducere suspendat. În plus, era și băut.

”În noaptea de 06.martie a.c., ora 0100, în urma cercetărilor efectuate de către polițiștii din cadrul Biroului Rutier Slatina, a fost identificat conducătorul auto care a provocat accidentul, respectiv un tânăr de  20 ani, din com. Verguleasa, care are dreptul de a conduce autoturisme suspendat. Acesta, în timp ce conducea un autoturism neînmatriculat, ce avea montate plăcuțele de înmatriculare, aparținând unui alt autoturism, radiat, nu a adaptat viteza în curbă, a pierdut controlul direcției de deplasare,  părăsind partea carosabilă și l-a acroșat pe bărbatul de 46 ani. După eveniment, conducătorul auto a părăsit locul accidentului, și a abandonat autoturismul în cauză pe o stradă lăturalnică de pe raza comunei Verguleasa”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Olt, Cristian Grigorescu.

În urma accidentului, a rezultat rănirea ușoară  a pietonului, acesta fiind transportat la o unitate spitalicească.

Atât conducătorul auto, cât și victima, au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,32 mg/l alcool pur în aerul expirat, în cazul victimei, și de 0,49 mg/l alcool pur în aerul expirat, în cazul conducătorului auto, fiindu-le recoltate și probe biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.

Oamenii legii au întocmit acte premergătoare săvârșirii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă, punerea în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat, punerea în circulație sau conducerea unui vehicul cu număr fals de înmatriculare, conducerea unui vehicul fără permis de conducere, conducerea unui vehicul sub influența alcoolului, părăsirea locului accidentului fără încuviințarea poliției.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.