La această oră, polițiștii efectuează 89 de percheziții pe raza a 23 de județe și în București, la sediile unor societăți comerciale și locuințele unor persoane bănuite de evaziune fiscală în domeniul comerțului cu piese auto. Descinderi au loc și în Olt.
Poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Argeș și ai Direcției Operațiuni Speciale – Inspectoratul General al Poliției Române, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeş, efectuează, marți, 89 percheziţii domiciliare la locuințele unor persoane şi sediile unor societăţi comerciale din Argeș, Mureș, Buzău, Caraș-Severin, Timiș, Alba, Constanța, Mehedinți, Neamț, Covasna, Cluj, Brașov, Harghita, Arad, Bihor, Vâlcea, Gorj, Olt, Dolj, Prahova, Maramureș, Ilfov, Galați și municipiul București.
Acţiunea se desfăşoară în cadrul unui dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de evaziune fiscală.
”Din cercetări a reieşit că, în perioada mai 2015-până în prezent, reprezentanţii legali ai unei societăţi comerciale cu profil de activitate comerţ cu piese auto ar fi omis în tot sau în parte să evideţieze în actele contabile ori în alte documente legale operaţiunile comerciale efectuate sau veniturile realizate”, anunţă Poliţia Română.
La acțiune participă polițiști din cadrul inspectoratelor de poliție ale județelor Mureș, Buzău, Caraș-Severin, Timiș, Alba, Constanța, Mehedinți, Neamț, Covasna, Cluj, Brașov, Harghita, Arad, Bihor, Vâlcea, Gorj, Olt, Dolj, Prahova, Maramureș, Ilfov, Galați și DGPMB și luptători ai Serviciului pentru Acțiuni Speciale din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Argeș.