Primarul comunei oltene Coteana, Vasile Costea, s-a aflat în conflict de interese administrativ în perioada în care a ocupat funcția de viceprimar al localității, potrivit Agenției Naționale de Integritate (ANI).
Inspectorii de integritate susțin că, în perioada exercitării mandatului de viceprimar, Vasile Costea a făcut parte din comisia de evaluare a ofertelor, întocmind și semnând o serie de documente care au stat la baza încheierii unor contracte de lucrări între Consiliul Local al Coteana și S.C. RO Construct M.C. S.R.L., societate comercială în cadrul căreia fratele edilului deține funcția de administrator și calitatea de asociat unic.
„Valoarea totală a contractelor derulate între Consiliul Local al comunei Coteana, județul Olt și S.C. RO Construct M.C. S.R.L. este de 91.500 lei”, se arată într-un comunicat de presă al ANI.
Astfel, actualul primar din Coteana a încălcat dispozițiile art. 70 din Legea nr. 161/2003 coroborate cu dispozițiile art. 75 din Legea nr. 393/2004, mai spun inspectorii de integritate.
