CSM vrea să pună BOTNIŢĂ procurorilor: DNA să nu mai dea COMUNICATE despre inculpaţi şi faptele de care sunt acuzaţi

Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) vine cu o propunere-şoc.

Într-o serie de amendamente la Codul de Procedură Penală, transmise comisiei Iordache, cea care se ocupă de modificarea legilor justiţiei, CSM propune, nici mai mult, nici mai puţin ca Parchetele, inclusiv Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA), să nu mai dea, în cursul urmării penale, comunicate de presă despre faptele de care sunt acuzați inculpații.

Instituţia ar urmări, astfel, să asigure respectarea “prezumţiei de nevinovăţie”.

CSM propune, totuşi, dacă interesul public o cere, ca datele să poată fi transmise public, dar fără ca parchetul să precizeze numele persoanei la care se face referire.

Amendamente similare fuseseră introduse de coaliția PSD-ALDE în cadrul Directivei Europene privind prezumția de nevinovăție, iar acum acestea sunt reluate, însă la iniţiativa CSM, notează stiripesurse.ro.

“(3) În cursul urmăririi penale şi al judecării cauzei în procedură de cameră preliminară sunt interzise comunicările publice, declaraţiile publice precum şi furnizarea de alte informaţii, direct sau indirect, provenind de la autorităţi publice sau orice alte persoane fizice sau juridice referitoare la faptele şi persoanele ce fac obiectul acestor proceduri.
(4) În cursul urmării penale sau al judecăţii organele de urmărire penală sau instanţa de judecată pot comunica public date despre procedurile penale care se desfăşoară doar atunci când datele furnizate justifică un interes public prevăzut de lege sau acest lucru este necesar în interesul descoperirii şi aflării adevărului în cauză.
Comunicările publice prevăzute la alin. (4) nu se pot referi la persoanele suspectate sau acuzate ca fiind vinovate de săvârşirea unei infracţiuni.
În cursul procesului penal este interzisă prezentarea publică a persoanelor suspectate de săvârşirea unor infracţiuni purtând cătuşe sau alte mijloace de imobilizare sau afectate de alte modalităţi de natură a induce în percepţia publică că acestea ar fi vinovate de săvârşirea unor infracţiuni”, se arată în amendamentele transmise de CSM comisiei Iordache.

Sursa: b1.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here