Liviu Avram, despre decizia CCR: Procurorii intră din nou sub controlul absolut al ministrului Justiției

Prin decizia Curții Constituționale de astăzi – care a decis că a existat conflict juridic de natură constituţională între ministrul Justiţiei şi preşedintele Klaus Iohannis şi între Guvern şi preşedinte, ca urmare a respingerii de către şeful statului a cererii de revocare a şefei DNA, Laura Codruţa Kovesi – președintele și CSM devin spectatori în privința revocării procurorilor-șefi, a spus jurnalistul Liviu Avram.

Jurnalistul Liviu Avram a spus că trebuie așteptată motivarea judecătorilor CCR, pentru că „din ceea ce știam până acum, nimic nu anticipa un asemenea verdict”, pentru că procedura declanșată de ministrul Tudorel Toader „nu-și are rădacina în Constituție, ci într-o lege”.

„S-a întâmplat ceva dubios din moment ce s-a ajuns la acest verdict, pentru că această decizie contrazice tot ceea ce a zis CCR până acum în materie de conflict juridic de natură constituțională. Decizia de azi răstoarnă tot ceea ce a zis CCR din 2003”, a mai spus Liviu Avram, redactor sef adjunct Adevărul.

Astfel, explicat pe scurt, președintele și Consiliul Superior al Magistraturii devin „spectatori” în privința revocării procuroilor-șefi al parchetelor.

„Practic, toată puterea de revocare revine ministrului Justiției, care justificând indiferent cum poate depune o cerere de revocare, CSM dă aviz consultativ, iar președintele, în virtutea deciziei de azi, e obligat să revoce. Procurorii intră din nou sub controlul absolut al ministrului Justiției”, a avertizat jurnalistul.

Sursa: digi24.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here