Simona Halep s-a întors luni în România, după ce sâmbătă a câștigat trofeul de la Roland Garros. Sportiva a fost primită la Salonul Oficial de la Aeroportul Henri Coandă, iar la plecarea de la aeroport a avut parte de o supriză din partea Poliției.
Mașina în care se afla numărul 1 WTA a fost oprită de polițiști. Simona Halep nu a fost amendată, ci felicitată de oamenii legii pentru performanța de la Paris.
”Ai depășit viteza legală la Paris. Te-am surprins cu 172 km/h când serveai. Puncte nu îți mai dăm, că ai luat suficiente de la Paris. Te felicităm pentru ce ai făcut și suntem mândri de tine!”, polițiștii Simonei Halep.




































