Proiect de lege: Aleşii vor păstra legitimaţia de acces în Parlament şi după terminarea mandatului

17 parlamentari ai minorităților naționale au depus la Senat un proiect care prevede modificarea Legii nr.96/2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor.

Prin urmare parlamentarii ar urma să aibă legitimație de acces în Casa Poporului și după ce și-au încheiat mandatul, transmite Mediafax.

Proiectul prevede completarea articolului 48 din Legea nr.96/2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor.

“Deputații și senatorii care și-au încheiat mandatul de deputat, respectiv de senator, au dreptul la legitimație de acces în incinta Parlamentului României, în termen de 60 de zile de la intrarea în vigoare a legii. Comisia permanentă a Camerei Deputaților și Senatului privind statutul deputaților și senatorilor, organizarea și funcționarea ședințelor comune ale Camerei Deputaților și Senatului, elaborează regulamentul de punere în aplicare a pevederilor alin (1), care se aprobă prin hotărâre de către cele două Camere ale Parlamentului, în ședință comună”, se arată în propunerea legislativă.

Inițiatorii spun că prin această modificare încearcă să reglementeze situația deputaților și senatorilor care doresc în continuare o legitimație de acces în Parlament, deși și-au încheiat mandatul.

Sursa: b1.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here