Șoferul din Olt care, vineri seară, a provocat accidentul în care doi oameni au MURIT, a fost reținut și, ulterior, internat, sub pază, la spital

Șoferul care, vineri seară, a provocat accidentul de la Slătioara, în care doi oameni au murit pe loc, a fost reținut de polițiști. Ulterior, pentru că bărbatul acuza dureri la nivelul toracelui, a fost transportat la spital, unde a rămas sub pază. Acesta se afla sub influența băuturilor alcoolice în momentul provocării tragicului eveniment rutier.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Olt, agentul șef Cristian Grigorescu, bărbatul va fi prezentat, astăzi, instanței de judecată cu propunerea de arestarea preventivă.

„Șoferul a fost reținut pentru 24 de ore. Întrucât, la introducerea sa în arest, a acuzat dureri la nivelul toracelui, a fost transportat la spital, unde a rămas sub paza permanentă a polițiștilor. În decursul acestei zile se va propune arestarea preventivă a acestuia”, a declarat Cristian Grigorescu.

Vineri seară, pe DJ 677, la ieșirea din comuna Slătioara, spre Piatra Olt, două autoturisme s-au lovit frontal după ce unul dintre autovehicule a pătruns pe contrasens. Impactul a fost atât de puternic, încât o femeie, aflată într-una dintre cele două autoturisme, precum și șoferul mașinii care circula regulamentar, au murit pe loc. O a treia persoană a ajuns la spital cu traumatism toracic și răni la o mână.

Șoferul vinovat a scăpat cu viață și, până să fie introdus în arest, părea să nu fi suferit nici o traumă.

La testul cu aparatul alcooltest, s-a dovedit că acesta băuse înainte de a urca la vola, având o îmbibație alcoolică de 0,58 mg/l în aerul expirat.

El este cercetat acum pentru ucidere din culpă și pentru conducerea unui autoturism pe drumurile publice sub influența băuturilor alcoolice (Detalii despre accident – AICI).

Accidentul a fost transmis live pe facebook de un pasager aflat într-unul dintre cele două autoturisme implicate în eveniment (Detalii și imagini cu un puternic impact emoțional – AICI).

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.