Concursuri între pompierii profesioniști din Olt/ La ce probe vor fi supuși salvatorii

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Olt organizează, joi, 5 iulie, faza pe unitate a concursurilor serviciilor profesioniste de pompieri.

Vor participa echipe din cadrul Detaşamentului Slatina, Detaşamentului Caracal şi Staţiei Scorniceşti.

Echipajele participante îşi vor demonstra abilitățile la mai multe probe, respectiv scara de fereastră, pista cu obstacole pe 100 de metri, ștafeta 4X100 de metri și realizarea dispozitivului de intervenţie la motopompă.

„Concursul va avea loc cu începere de la ora 08.00, la sediul ISU Olt, unde se va desfășura prima probă de concurs (scara de fereastră) şi va continua, de la ora 09.00, la Stadionul „1 Mai” din Slatina”, a precizat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Olt, sublocotenentul Alin Băsășteanu.

Concursurile serviciilor profesioniste pentru situaţii de urgenţă se organizează în fiecare an, în perioada iunie-septembrie, având ca obiectiv fundamental dezvoltarea şi perfecţionarea aptitudinilor şi a deprinderilor specifice, necesare îndeplinirii acţiunilor de intervenţie în situaţii de urgenţă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here