Un autocar cu 33 de copii și 4 adulți la bord a luat foc/ FOTO

Un autocar în care se aflau 33 de copii şi patru adulţi a luat foc, vineri, în judeţul Gorj, mai multe echipaje de pompieri deplasându-se către locul incidentului. Până la sosirea autospecialelor, focul a fost stins de şofer cu ajutorul unor trecători, fără ca vreo persoană să fie rănită, scrie News.ro. 

Reprezentanţii ISU Gorj au anunţat, vineri, că au fost solicitaţi să intervină pentru stingerea unui incendiu izbucnit la un autocar în care se aflau 33 de copii şi 4 adulţi.

”Până la sosirea echipajelor ISU, incendiul care se manifesta la compartimentul motor al autovehiculului, a fost lichidat de către şofer ajutat de câţiva oameni cu ajutorul extinctoarelor”, au precizat reprezentanţii ISU Gorj.

Potrivit acestora, toţi pasagerii s-au autoevacuat şi nimeni nu a fost rănit.

Cauza probabilă a incendiului este în curs de stabilire.

Sursa: b1.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here