Alro Slatina are cel mai ridicat ritm de creştere a capitalizării în rândul „greilor“ de pe Bursă

Cele mai valoroase zece companii listate la bursa româ­neas­că au o valoare cumulată de piaţă de 76 mld. lei în iunie 2018, în creştere cu 4,6 miliarde lei, adică 6,5% faţă de aceeaşi lună din 2017, potrivit datelor din cel mai recent raport lunar al BVB.

Producătorul de aluminiu Alro Slatina (ALR) are cel mai ridicat ritm de creştere a capitalizării din rândul „greilor“ bursei: aproape 153%.

Alro Slatina, emitent a cărui evoluţie la bursa de la Bucureşti este corelată cu preţul aluminului, a ajuns la o valoare de piaţă de aproximativ 3 miliarde de lei, de la 1,2 miliarde de lei în iunie 2017, potrivit datelor BVB.

Cele mai valoroase trei companii sunt OMV Petrom, Romgaz şi Banca Transilvania, cu o capitalizare cumulată de 43 miliarde de lei la finele lunii iunie din 2018, plus 14% faţă de aceeaşi perioadă din 2017.

Capitalizarea Romgaz a urcat cu 21,5% în ultimele 12 luni, cel mai ridicat ritm de creştere de pe podium, şi pe fondul aşteptărilor investitorilor ca statul să ceară din nou aproape integral rezultatul net, ceea ce a şi făcut prin Memorandumul din februarie 2018.

Sursa: zf.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here