Pesta porcină africană, în atenția Comisiei pentru agricultură din Camera Deputaților

Membrii Comisiei pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară și servicii specifice din Camera Deputaților au dezbătut, recent, problema pestei porcine care lovește România în mai multe zone, dar și probleme legate de mierea de albine falsificată, pusă în circulația pe piață.

Pe ordinea de zi a ședinței de la finalul lunii trecute, membrii Comisiei pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară și servicii specifice din Camera Deputaților au avut în analiză două subiecte extrem de importante pentru români: situația măsurilor instituite în vederea stopării evoluției pestei porcine africane și piața mierii falsificate în România.

„Alături de noi au fost prezenți la discuții și reprezentanți din partea Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Agenției Naționale Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentară, Agenției Naționale pentru Zootehnie, Asociației Crescătorilor de Albine, AGROSTAR, Federației Asociațiilor Apicole din România și din partea Asociației Procesatorilor și Explotatorilor de Miere de Albine din România. Am dezbătut problema pestei porcine și ne-am gândit la măsurile care se impun, altele decât cele la care s-a gândit deja responsabilii din MADR și ANSVSA, măsuri suplimentare care vor pune capăt crizei. Chemăm alături de noi pe toți specialiștii care ne pot ajuta în acest sens”, a precizat deputatul Dan Ciocan, secretarul comisiei.

Mierea falsă introdusă pe piața din România a fost un alt punct arzător al ședinței.

„Este foarte important să curățăm piața de produsele apicole false, în principal mierea falsificată, pentru că ele pot pune în pericol sănătatea consumatorilor. De aceea, ne-am gândit la un set de măsuri prin care să punem stavilă celor care comercializează astel de produse. Este bine însă ca și oamenii care consumă astfel de produse să se informeze cum se pot proteja, adică să cumpere doar produse de calitate citind cu atenție etichetele de pe ambalaje. Pe de altă parte, atunci când achiziționează miere direct de la producător, este bine să știe că cei care fac produse apicole trebuie să dețină documente de calitate”, a mai declarat Dan Ciocan.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here