Dosare penale întocmite de polițiștii din Olt pentru șoferi depistați băuți la volan

Polițiștii din Olt au întocmit mai multe dosare penale în ultimile două zile, după depistarea în trafic a unor conducători auto sub influența alcoolului.

Polițiștii din Slatina au depistat în trafic, duminică, un tânăr, de 20 de ani, din comuna Curtişoara, în timp ce conducea un  autoturism cu număr de înmatriculare provizoriu. În urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat faptul că acesta nu deţine permis de conducere.

Totodată, în urma testării cu aparatul alcoolscop, a rezultat concentraţie de 0,69 mg/L alcool pur în aerul expirat.

„Polițiștii continuă cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de conducerea unui vehicul fără a poseda permis de conducere și conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe”, a declarat purtătorul de cuvânt al Poliției Olt, inspectorul principal Alexandra Dicu.

La aceeași dată, polițiștii au depistat, pe raza comunei Izbiceni, un bărbat, de 38 de ani, din localitate, în timp ce conducea un autoturism, având o concentraţie de 0,67 mg/L alcool pur în aerul expirat.

Conducătorul auto a fost condus la o unitate medicală în vederea recoltării probelor biologice de sânge.

Acesta s-a ales, evident, cu dosar penal.

Luni dimineață, fiind prezenți în trafic pentru a preveni evenimentele negative, polițiștii rutieri au depistat un bărbat, de 34 de ani, din comuna Poboru, în timp ce conducea o autoutilitară pe raza comunei Jitaru, fără a poseda permis de conducere.

Conducătorul auto a refuzat testarea cu aparatul alcoolscop și recoltarea de probe biologice de sânge.

Polițiștii efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracţiunilor de conducere unui vehicul fără permis de conducere și refuzul sau sustragerea de la prelevarea de monstre biologice.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.