În intervențiile pompierilor din Olt și Dolj care se luptă de cinci zile să evacueze apa din curțile și beciurile oamenilor din Curtișoara afectați de inundații, se implică, de azi, și pompierii din Vâlcea, care au trimis o motopompă de mare capacitate. Este cea de-a cincea zi de intervenții.
„În dispozitivul din comuna Curtișoara, sat Proaspeți, acționează și o motopompă de mare capacitate din cadrul ISU Vâlcea, în sprijinul forțelor din cadrul ISU Olt și ISU Dolj”, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgenț Olt, sublocotenentul Alin Băsășteanu.
Duminică, după patru zile de la inundații, apa din curți și beciuri depășea jumătate de metru.
„Sunt curți inundate în care apa are peste 50 de centimetri, beciuri inundate. În continuare se acționează pentru evacuarea apei din zona gospodăriilor afectate, iar cu ajutorul a patru motopompe, începând de ieri, pompierii intervin și pentru asanarea apei din curți și beciuri.
Sunt aceleași două zone în care se intervine. Cu ajutorul motopompelor transportabile, apa este asanată din gospodării și refulată în zona din care acționează motopompele de mare capacitate”, arăta, duminică, Alin Băsășteanu.
Mai multe gospodării din localitatea Curtișoara se află sub ape după ce o baltă situată în spatele grădinilor, alimentată de ploile trecute și de scurgerile de pe versanți generate de mai multe izvoare naturale, s-a revărsat.