DELAPIDARE la Ambulanța Corabia/ 16 persoane au fost luate pe sus de mascați!

Polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice au efectuat, miercuri, 17 percheziții la domiciliile unor persoane și la sediul Stației de Ambulanță Corabia, într-un dosar în care se fac cercetări pentru delapidare.

Perchezițiile au fost efectuate într-un dosar penal, în care mai multe persoane sunt bănuite că, în perioada 2015-2018, și-ar fi însușit, în mod repetat, combustibil din cota alocată lunar autospecialelor din dotare, prejudiciind astfel bugetul instituției publice. Prejudiciul urmează a fi stabilit în urma cercetărilor.

„În urma perchezițiilor, au fost ridicate mai multe bidoane cu motorina, în vederea  continuării cercetărilor.

Totodată, au fost puse în executare 16 mandate de aducere, persoanele fiind conduse la sediul Poliției Corabia, unde au fost audiate.

Polițiștii continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de delapidare”, a declarat purtătorul de cuvânt al Poliției Olt, inspectorul principal Alexandra Dicu.

În cadrul acţiunii au fost angrenaţi luptători din cadrul Serviciului pentru Acţiuni Speciale Olt și jandarmi din cadrul Inspectoratului Județean de Jandarmi Olt.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here