Dosare penale pentru furt de energie electrică la Slatina

În baza unui protocol de colaborare între Jandarmeria Română și Distribuție Energie Oltenia, jandarmii olteni au sprijinit, miercuri, reprezentanții furnizorului de electricitate în organizarea și desfășurarea unor acțiuni de inspecție și control în vederea depistării și instrumentării în teren a cazurilor de furt de energie. Și acțiunile au scos la iveală cazuri de furt.

Pe timpul acțiunilor desfășurate jandarmii au depistat trei cazuri de sustragere de energie electrică în Slatina.

Este vorba despre doi bărbați și o femeie la locuințele cărora au fost depistate instalații clandestine racordate ilegal la reţeaua de alimentare cu electricitate intermediul unor conductori electrici.

„Jandarmii au legitimat persoanele în cauză şi au întocmit actele de constatare sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt şi a infracţiunii de folosire de instalaţii clandestine în scopul racordării directe la reţea sau pentru ocolirea echipamentelor de măsurare”, se arată într-un comunicat de presă al Jandarmeriei Olt.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here