Vâlcov ar putea figura într-un nou dosar penal/ Parchetul General a intrat pe fir

Darius Vâlcov, consilierul premierului Viorica Dăncilă, condamnat la opt ani de executare cu închisoare în primă instanţă, a făcut publică pe Facebook varianta secretă a protocolului dintre SRI și Parchetul General din decembrie 2016, varianta publică fiind deja cunoscută. Potrivit Realitatea TV, Parchetul investighează maniera în care a fost publicat protocolul secret, motivul fiind acela că documentul respectiv nu a fost declasificat, ci este un document secret.

Ancheta penală urmărește modul în care acest document secret a fost făcut public de o persoană și cum a intrat în posesie persoana respectivă, informează Realitatea TV. Darius Vâlcov a scris pe pagina sa de Facebook că protocolul i-a fost lăsat pe preșul de la ușă de către un anonim.

Noul protocol, care a fost denunțat de cele două părți semnatare în ianuarie 2017, a dat naștere unor discuții, inclusiv a unei reacții ferme din partea șefului PSD, Liviu Dragnea.

De regulă în prima fază a unui astfel de dosar, se inițiază urmărirea penală in rem, pentru fapte, nu pe numele unor persoane. În cazul de față, se investighează neglijența pentru utilizarea unui document ce conține secrete de stat.

Detalii despre publicarea protocolului, AICI.

La începutul lunii februarie 2018, Darius Vâlcov a fost condamnat în primă instanță la 8 ani de închisoare în dosarul în care este acuzat de trafic de influenţă şi spălare de bani. Totodată, Curtea Supremă a dispus confiscarea sumei de 6,2 milioane de lei, după cum a informat B1 TV.

Vâlcov este judecat și într-o altă cauză pentru luare de mită, după ce omul de afaceri slătinean Alexandru Păduraru a depus la Direcția Națională Anticorupție un denunț împotriva sa.

De asemenea, fostul primar al Slatinei mai are un proces pe cap, acuzația fiind de instigare la dare și luare de mită.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here