Mai mulți slătineni care și-au parcat autoturismele neregulamentar au găsit locurile goale acolo unde știau că trebuie să își regăsească autovehiculele. Și asta pentru că, din iunie, a început să fie pus în practică Regulamentului privind activitatea de ridicare, transport, depozitare și restituire a vehiculelor staționate neregulamentar pe partea carosabilă în municipiul Slatina.
Până acum, 16 autoturisme au fost găsite staționate neregulamentar de polițiștii locali și ridicate de responsabilii Direcției Administrarea Străzilor și Iluminatului Public (DASIP). Pentru recuperarea mașinilor, proprietarii au fost nevoiție să bage adânc mâna în buzunar.
„Din luna iunie și până acum, avem un număr de 16 autoturisme pe care le-am găsit staționate neregulamentar și care au fost ridicate. Pentru recuperarea autoturismului, proprietarul trebuie să achite suma de 150 de lei în termen de 24 de ore de la ridicarea autovehiculului. Dacă nu achită această sumă în cele 24 de ore, suma se dublează. În plus, proprietarul trebuie să plătească 50 de lei pe fiecare zi de întârziere”, a declarat directorul Poliției Locale Slatina, Adrian Pop.
El spune că, chiar dacă proprietarul revine în timp ce reprezentanții DASIP se pregătesc să îi ridice mașina, el nu scapă de costuri, pentru că va fi sancționat contravențional de către polițiștii locali.
Regulamentul privind activitatea de ridicare, transport, depozitare și restituire a vehiculelor staționate neregulamentar pe partea carosabilă în municipiul Slatina a fost adoptat în consiliul local la sfârșitul anului trecut și urma să intre în vigoare din martie 2018. Cu toate acestea, autoritățile locale au început să aplice regulamentul din iunie, după ce au decis că cetățenii trebuie să fie informați un timp mai lung în legătură cu punctele respectivului regulament.