Informația potrivit căreia pesta porcină africană ar fi ajuns și în Olt, fiind descoperită la doi porci mistreți împușcați pe un fond de vânătoare, informație pusă în circulație de un site local, care nu citează surse oficiale, este infirmată de Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) Olt.
De asemenea, instituția face apel la publicațiile locale să evite transmiterea unor astfel de informații false.
„DSVSA Olt infirmă această informație. Totodată, DSVSA Olt face apel la toate publicaţiile din judeţul Olt de a evita transmiterea către populaţie de informaţii false şi, de asemenea, solicită ca orice ştire în legătură cu apariţia acestei boli deosebit de grave în judeţul Olt să fie bazată pe informaţii concret dovedite prin buletine de analiză emise de laboratoare acreditate”, se arată într-un comunicat de presă al DSVSA Olt.
Potrivit ANSVSA, peste 800 de focare de pestă porcină africană s-a manifestat, până acum, în 190 de localităţi din 11 județe. Aproape 160.000 de porci afectați de boală au fost eliminați.
Pesta porcină africană nu afectează oamenii, neexistând nici cel mai mic risc de îmbolnăvire pentru oameni, acest virus având, însă, impact la nivel social din punct de vedere economic.
„Facem precizarea că pesta porcină africană nu afectează oamenii, neexistând nici cel mai mic risc de îmbolnăvire pentru oameni, acest virus având, însă, impact la nivel social și economic”, se arată într-un comunicat al ANSVSA.
Cu toate acestea, instituția solicită sprijinul şi înţelegerea cetăţenilor pentru respectarea măsurilor întreprinse de autorități, având în vedere gravitatea bolii şi consecinţele economice grave generate de apariţia ei.
Orice suspiciune de boală trebuie anunţată imediat medicului veterinar, direcțiilor sanitare veterinare județene sau autorităţilor locale.
Toate animalele suspecte trebuie sacrificate şi neutralizate, iar proprietarii vor fi despăgubiţi de către stat, în condițiile prevăzute de legislaţie.