Accident în Olt, pe DJ 641. Doi bărbați care se aflau într-o autoutilitară au ajuns la spital!/ FOtO

Doi bărbați au ajuns la spital, duminică, după ce autoutilitara cu care se deplasau s-a răsturnat în afara carosabilului, pe DJ 641, pe raza localității Cezieni.

Potrivit polițiștilor, evenimentul rutier s-a produs din cauza vitezei cu care circula autovehiculul.

„Din primele verificări, polițiștii au stabilit faptul ca un conducător auto, în vârstă de 32 de ani, din municipiul Caracal, în timp ce conducea o autoutilitară, nu ar fi adaptat viteza la condițiile meteo, respectiv carosabil acoperit cu gheață si a pierdut controlul asupra directiei de mers, răsturnându-se într-un șanț”, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Olt, inspectorul principal Alexandra Dicu.

La fața locului au intervenit ppmpierii SMURD Caracal și un echipaj de la Serviciul de Ambulanță Olt.

„Șoferul autoutilitarei, în vârstă de 32 de ani, din municipiul Caracal, cu excoriații la membrul inferior stâng și dureri toracice a fost asistat de echipajul SMURD și transportat la CPU Caracal.

Pasagerul din dreapta, în vârstă de 59 de ani, cu traumatism la umărul drept și excoriații la nivelul feței a fost preluat de echipajul SAJ și transportat la CPU Caracal”, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Olt, sublocotenentul Alin Băsășteanu.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind negativ, a mai precizat ofițerul de relații cu mass-media din cadrul IPJ Olt.

Oamenii legii au deschis un dosar și fac cercetări pentru vătămare corporală din culpă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here