Bărbatul care, în noaptea de sâmbătă spre duminică, a atacat o femeie pe strada Cuza Vodă din Slatina, lovind-o cu pumnul în cap, a fost plasat sub control judiciar, după ce, inițial, fusese reținut de polițiști.
Măsura a fost luată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Slatina.
Autorul atacului, un bărbat din comuna Movileni, este cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de loviri sau alte violente după ce, în noaptea de sâmbătă spre duminică, a atacat o femeie pe strada Cuza Vodă din Slatina, lovind-o cu pumnul în zona capului.
După ce a lovit victima, agresorul a dispărut cu o mașină, iar femeiea, care se întorcea acasă de la serviciu, a cerut ajutor la 112.
La fața locului au sosit polițiștii, dar și un echipaj SMURD care a acordat îngrijiri medicale victimei. Femeia a refuzat transportul la spital.




































