La Conferința Secretarilor Generali ai Parlamentelor Europene, ce se desfășoară la Viena, România trebuie să prezinte „Dimensiunea Parlamentară a Președinției Române a Consiliului UE”. Prezentarea va fi făcută de Silvia Mihalcea, Secretară Generală a Camerei Deputaţilor, și de Izabela Chencian, Secretară Generală a Senatului, informează europalibera.org.
Silvia Mihalcea este cunoscută drept „fata lui Hrebenciuc” și s-a remarcat doar prin faptul că l-a însoțit pe social-democratul Marian Neacșu la nunta fiului lui Dragnea.
Cât despre Izabela Chencian, despre ea am aflat de la senatorul Vlad Alexandrescu, în august 2018, când s-a scos sistemul de vot electronic din Senat:
”Cât credeţi că poate să dureze ca firma contractoare să schimbe nişte aparate pentru instituţia care decide legile în ţara asta să schimbe nişte aparate? 5+6 = 11 săptămâni! Cinci săptămâni a durat vacanţa de vară şi taman acum trebuia schimbate. Incredibil!
Doamna Secretar General a Senatului Izabela Chencian ne spune în Biroul Permanent că va mai dura 6 săptămâni.
– „Firma cu care am contractat lucrările ne-a anunțat că nu sunt disponibile consolele de vot și va mai dura până vor fi livrate.”
– „Și cum va afla cetățeanul cum a votat la fiecare lege senatorul trimis de el în Parlament?”, o întreb eu.
– „Nu știu, să sune să-l întrebe!”.
Sursa: b1.ro