Avocații din dosarul lui Liviu Dragnea ar putea cere instanței să amâne pronunțarea sentinței până la o decizie a CCR

Sursa foto: b1.ro

Avocații din dosarul în care Liviu Dragnea a fost condamnat, în primă instanță, la trei ani și jumătate de închisoare cu executare, ar putea cere instanței să amâne pronunțarea sentinței până la o decizie a Curții Constituționale în privința completurilor de trei judecători, specializate în corupție. Totul, în contextul în care Curtea Constituțională a amânat pentru 19 aprilie decizia legată de completurile specializate în corupție, care l-ar salva pe Liviu Dragnea de problemele penale, iar ultimul termen din dosarul liderului PSD va avea loc pe 15 aprilie. 

Adrian Toni Neacșu, avocatul care a reprezentat-o pe fosta soție a lui Liviu Dragnea în acest dosar și care acum este apărătorul Olguței Șefu, fost director executiv adjunct al Direcției pentru Protecția Copilului Teleorman, a declarat pentru HotNews.ro, că în solicitarea de amânare se poate invoca faptul că decizia CCR ”ar putea avea efect direct asupra excepției invocate în dosar”.

„Am fost anunțat de instanță că este posibil ca în 15 aprilie să fie ultimul termen de judecată. La acest termen mai sunt de audiat doi inculpați în acest dosar – Liviu Dragnea și Olguța Șefu, după care se încheie administrarea probelor, adică ar urma pronunțarea deciziei definitive. Însă, instanța ne mai poate da un termen pentru a ne formula concluziile, iar noi avocații mai putem invoca cereri. (…)

În principiu, putem cere un termen pentru a se pronunța Curtea Constituțională, pentru că este o legătură direct între acest proces și decizia CCR. Invocăm faptul că decizia CCR ar putea avea efect direct asupra excepției invocate în dosar – am invocat o cerere similară în instanță, adică desființarea deciziei de condamnare de la instanța de fond, pe motiv că nu a fost pronunțată de un complet specializat în fapte de corupție. S-ar putea justifica acordarea unui nou termen în instanță pentru a se pronunța Curtea Constituțională. Instanța poate admite sau respinge o astfel de cerere. Eu, personal, iau în calcul o astfel de cerere către instanță”, a declarat Adrian Toni Neacșu pentru sursa citată.

Avocatul susține că dacă judecătorii de la CCR vor constata extistența unui conflict juridic pe tema completurilor specializate în corupţie, ar avea efect doar asupra a zece dosare. Unul dintre ele este cel al lui Liviu Dragnea.

„Dacă CCR pronunță o hotărâre de constatare a conflictului constituțional, așa cum s-a cerut, aceasta va avea efect doar asupra dosarelor care se află încă în apel și au fost soluționate de completurile de 3 în fond. Înseamnă un număr foarte mic de dosare – în jur de 10. Efectul direct este influențarea acestui număr mic de dosare. Doar dacă Guvernul sau Parlamentul ar da o ordonanță, respectiv o lege care să modifice cadrul legislativ actual, doar atunci s-ar pune probleme și celorlalte dosare de corupție cu decizie definitivă”, a mai spua Adrian Toni Neacșu.

Sursa: b1.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here