Noul prefect de Olt va fi o femeie. Se revine la varianta cu doi subprefecți

După demiterea prefectului Silviu Neacșu și a subprefectului Radu Ioniță în urma scandalului de la Caracal, noul prefect de Olt va fi o femeie.

Este vorba de Angela Nicolae, șefa Serviciului Resurse Umane și Managementul Unităților Sanitare din cadrul Consiliului Judeţean Olt.

Pentru funcția de subprefect, în locul lui Radu Ioniță ALDE Olt l-a propus pe Florin Dumitru, fost director adjunct în cadrul Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Olt, în prezent funcționar în cadrul Finanțelor Publice Olt.

Deşi propunerea pentru Florin Dumitru a fost votată de forurile de conducere al ALDE Olt, aceleaşi surse politice susţin că există şanse ca ambii subprefecţi să vină din partea PSD, scrie gazetanoua.ro.

Silviu Neacșu și Radu Ioniță au fost demiși de la conducerea Prefecturii Olt la solicitarea premierului Viorica Dăncilă, după bâjbâiala cu care au acționat autoritățile în cazul dispariției Alexandrei Măceșanu, fata de 15 ani, din Dobrosloveni, răpită în Caracal, sechestrată și violată de Gheorghe Dincă, de 65 de ani, care și-a recunoscut faptele, declarând că el a și ucis-o pe tânără, după care i-a incindiat trupul.

Noua echipă de conducere este posibilă să fie numită, prin hotărâre de guvern, în ședința de miercuri a Executivului.

După ce prefectul și subprefectul de Olt, șefii Inspectoratului de Poliție Județean Olt și cei ai Poliției Caracal au fost demiși de ministrul Internelor, Nicolae Moga, acesta a demisionat, marți, din funcție.

1 COMENTARIU

  1. Blestem pe acest judet cu asemenea viitori prefecți si subprefecti! Cine ii cunoaște stiu ce vorbesc dar atat ii duce capul ca doar ăștia au mai rămas , Pe OAMENII cu adevărat valoroși i-au dat la o parte ca nu faceau ca ei.Se va alege praful si de Prefectura asa cum s-a ales si dd Finante.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here