Eugen Tomac: ‘Îmi place tot mai mult această capcană în care a picat Tăriceanu. După ce l-a folosit Dragnea ca pe o cârpă politică, a venit rândul lui Dăncilă să-l umilească’

Liderul PMP, Eugen Tomac, acuză PSD că ”sfidează totul” prin propunerea ca Teodor Meleșcanu să preia funcția de președinte al Senatului în locul lui Călin Popescu Tăriceanu. Într-o postare pe Facebook, Tomac amintește că în mandatele de ministru de Externe ale lui Meleșcanu românii din străinătate au avut mari probleme în a vota la alegerile prezidențiale din 2014 și la europarlamentarele din primăvara acestui an.

Tomac subliniază și că acestă decizie a Vioricăi Dăncilă reprezintă o umilință pentru Călin Popescu Tăriceanu și susține că, în tot acest context, premierul și guvernul pe care ăl conduce ar trebui ”trimiși acasă” printr-o moțiune de cenzură.

”Îmi place tot mai mult și mai mult această capcană în care a picat Tăriceanu. După ce l-a folosit Dragnea ca pe o cârpa politică, acum a venit și rândul lui Dăncilă să-l umilească într-un hal fără de hal, lăsându-l fără partid și, mai nou, fără parlamentari care fug disperați la PSD pentru funcții în stat.

PSD sfidează totul și-l pune al doilea om în stat pe Meleșcanu, cel care de două ori a umilit milioane de români, la alegerile prezidențiale din 2014 și europarlamentare din 2019, îngrădindu-le dreptul la vot și aruncând în aer toată politica externă a României.

Este tot mai clar că Dăncilă trebuie trimisă acasă prin moțiune și scoasă din politică, odată cu Meleșcanu, pentru totdeauna!”, a scris Eugen Tomac, pe Facebook.

Sursa: b1.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here