Weekend plin pentru polițiștii din Olt: Șosele pline cu șoferi beți criță la volan. Dar nu numai șoferi

Acționând, weekend-ul trecut, pentru prevenirea accidentelor de circulație și creșterea siguranței rutiere,  polițiștii olteni au depistat în trafic, sâmbătă, pe Drumul Județean 679, pe raza comunei Mihăești, un bărbat, de 53 de ani, din localitate, în timp ce conducea un autoturism, având o concentrație de 0,93 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Oamenii legii i-au întocmit bărnatului dosar penal, continuând cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui autovehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.

În aceeași zi, în jurul orei 20.30, pe Drumul Național 64, pe raza comunei Brâncoveni, polițiștii din cadrul Biroului Rutier Slatina au depistat în trafic, un bărbat, de 42 de ani, în timp ce conducea un moped, fără a poseda permis de conducere. În urma testării cu aparatul alcooltest, acesta a prezentat o concentrație de 1,01 mg/l alcool pur în aerul expirat.

La cererea polițiștilor, acesta a refuzat prelevarea de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

„Cercetările continuă aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără permis și refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Olt, inspectorul principal Alexandra Dicu.

Duminică, polițiștii au fost sesizați despre faptul că un biciclist este căzut pe partea carosabilă. În urma cercetărilor, oamenii legii au stabilit faptul că un bărbat, de 26 de ani, în timp ce se deplasa pe bicicletă pe raza comunei Şerbăneşti, pe fondul consumului de băuturi alcoolice, a pierdut controlul direcţiei de deplasare şi a căzut pe partea carosabila, suferind leziuni.

Acesta a fost transportat la o unitate medicală pentru a primi îngrijiri medicale. El a fost și testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 1.05 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Cercetările continuă sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămarea corporală din culpă.

În aceeași zi, acționând pe raza oraşului Corabia, polițiștii au depistat bărbat, de 32 de ani, din localitate, în timp ce conducea un autoturism, având o concentraţie alcoolică de 0,57 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Din verificări, s-a stabilit faptul că bărbatul are permisul de conducere reţinut, având suspendat dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice.

Acesta va trebui să dea socoteală, acum, pentru faptele sale.

Polițiștii Serviciului Rutier Olt au aplicat, săptămâna trecută, 837 de sancțiuni contravenționale pentru încălcarea normelor privind circulația pe drumurile publice și au reținut 71 de permise de conducere.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here