Scene sângeroase în Timișoara. O tânără a fost înjunghiată în timp ce se plimba în parc. Avea doar 21 de ani

Foto: captură ProTV

Gelozia l-ar fi făcut pe un bărbat de 31 de ani din Hunedoara să recurgă la un gest extrem! Individul şi-a înjunghiat iubita, o tânără de 21 de ani, după care s-a făcut nevăzut.

Prietena care o însoţea pe victimă a fost martoră la întreaga scenă şi a sunat îngrozită la 112. Din păcate însă, fata atacată s-a stins la spital.

După doar trei ore de căutări, oamenii legii l-au prins pe suspect.

Atenţie, urmează detalii care vă pot afecta emoţional!

Scenele sângeroase s-au petrecut după lăsarea întunericului în spatele Catedralei Mitropolitane din Timișoara. Iubitul fetei de 21 de ani ar fi abordat-o în timp ce aceasta se plimba în parc, alături de o prietenă. Ar fi luat-o pe tânăra de-o parte și într-o secundă a scos un cuțit și ar fi înjunghiat-o cu bestialitate în zona gâtului și a pieptului, apoi s-a făcut nevăzut.

Terifiată, amica victimei a pus mâna pe telefon și a sunat la 112, iar mai multe echipaje de ambulanță au sosit la fața locului, iar polițiștii au împânzit zona. Fata a fost preluată de medici și transportată la spital, însă, din păcate, nu a mai putut fi salvată.

Între timp, oamenii legii l-au identificat pe suspect – un bărbat în vârstă de 31 de ani, din Lupeni, județul Hunedoara – și au plecat în căutarea lui.

Nu a durat mult până să-i dea de urmă. După aproximativ 3 ore, individul a fost găsit în zona Pădurii Verzi, la ieșire din Timișoara – lângă calea ferată – și a fost încătușat. Se pare că gelozia i-ar fi întunecat gândirea și l-ar fi făcut să recurgă la un asemenea gest.

În timpul nopții suspectul a fost adus la sediul Poliției Timiș pentru audieri.

Sursa: stirileprotv.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here