Alocaţiile pentru copii, majorate din nou. Mărirea care se pregăteşte va fi substanțială

Sursa foto: romaniatv.net

Alocațiile pentru copii ar putea fi din nou majorate de anul viitor. Social-democrații pregătesc un proiect de lege care prevede o nouă mărire a alocaţiilor pentru copii cu cel puțin 50%.

Propunerea social-democraților vine în contextul în care PNL spune că nu sunt bani la buget, iar anul acesta liberalii au fost cei care au impus majorarea alocațiilor de stat.

Un proiect promulgat de președintele Klaus Iohannis recent prevede ca alocația să crească anual cu 100% din rata inflației.

În acest moment, conform Legii nr. 61/1993 privind alocația de stat pentru copii, alocația este de 150 de lei și se acordă copiiilor între 2 și 18 ani, precum și celor care au trecut de 18 ani, până termină liceul sau școala profesională.

De asemenea, există și un cuantum mai ridicat, de 300 de lei, care se acordă pentru copiii de până în doi ani, precum și pentru cei cu handicap, până la 18 ani, în cazul celor din urmă.

Sursa: romaniatv.net

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here