„Hoții îți invadează intimitatea” – campanie pentru protejarea bunurilor din locuinţe. Sfaturi practice de la polițiști/ VIDEO

Săptămâna aceasta a fost lansată campania „Hoții îți invadează intimitatea”, care are ca scop conştientizarea cu privire la rolul şi importanţa măsurilor preventive în protejarea bunurilor din locuinţe, informează Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Olt.

Abordarea acestui tip de criminalitate reprezintă o constantă a intervenţiilor preventive întreprinse de Poliţia Română, în cadrul fiecărui demers promovându-se, prin modalităţi inedite şi de impact, informaţiile destinate reducerii gradului de vulnerabilitate.

Noutatea campaniei din acest an, derulată în parteneriat cu Feroneria Prod, constă în utilizarea unei tehnologii de ultimă generaţie, de interes pentru majoritatea categoriilor de beneficiari, care îi expune pe aceştia unei experienţe virtuale ce are corespondent în realitate.

„Cetăţenii se pot transpune în martori la un furt din locuinţă, având ocazia să înţeleagă modul de acţiune al infractorilor. Aceste interacţiuni vor fi completate de discuţii cu polițiştii specializaţi în prevenirea criminalităţii, care vor transmite recomandări adecvate pentru contracararea activităţii hoţilor”, se arată într-un comunicat al IPJ Olt.

Conform agendei, în perioada decembrie 2019 – februarie 2020, se vor difuza spoturi audio și video tematice, vor avea loc întâlniri cu grupuri ţintă şi distribuiri de materiale informative.

Ieri, polițiștii Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității Olt și cei din cadrul Poliției orașului Balș au desfășurat activități preventive în cadrul acestei campanii. Aceștia s-au întâlnit cu aproximativ 30 de persoane, angajate ale unei fabrici de confecții, cu această ocazie oferindu-le suportul informaţional privind infracţionalitatea contra patrimoniului – legislaţie în vigoare, moduri de operare, modalităţi de autoprotecţie.

În acest weekend activitățile de prevenire și informare vor continua atât în orașul Balș, cât și în comunele limitrofe, urmând ca, până la finalizarea campaniei, mesajele polițiștilor să ajungă către cetățenii din întregul județ.

Polițiștii fac câteva recomandări cetățenilor pentru ca ei să se protejeze de hoți:

  • Asigură-te că ai încuiat ușa, chiar și când ești în casă;
  • Montează o încuietoare de calitate;
  • Montează un sistem de alarmă;
  • Nu transmite informații personale pe rețelele de socializare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here