Polțiștii din Olt au băgat în carantină forțată o persoană care nu a respectat măsura izolării la domiciliu.
Astfel, au fost verificate peste 1000 de persoane cu privire la modul în care acestea respectă măsura izolării/carantinării instituționalizate, respectiv măsura privind restricționarea circulației pe perioada stării de urgență.
„De asemenea, o persoană care nu a fost găsită la domiciliu, căreia i se instituise măsura de izolare, a fost plasată în carantină forțată, sub pază, pentru alte 14 zile, în conformitate cu art. 3, alin. 1 din Ordonanța Militara nr. 4/2020. Suplimentar, aceasta a fost sancționată contravențional cu amendă în valoare de 2.000 lei și va suporta toate cheltuielile efectuate pentru carantinare”, se arată într-un comunicat al Prefecturii Olt.



































