Acasă Local Actualitate Marius Opresc...

Marius Oprescu, despre măsurile Guvernului Orban: Am primit pliante privind igiena, 65 de măști și 15 litri de dezinfectant

Guvernul Orban a început lupta de prevenire a răspândirii coronavirusului în Olt expediind pe adresa Spitalului Județean de Urgență pliante privind igiena oamenilor, urmate, după trei zile, de 65 de măști chirurgicale de protecție și, după două săptămâni, de 15 litri de dezinfectant care trebuia împărțit cu Spitalul Caracal. 

Despre toate aceste „fabuloase sume” puse în joc de Guvernul liberal și despre „implicarea” acestuia în combaterea epidemiei de coronavirus a vorbit, luni seară, în cadrul emisiunii Reporter 24 de la OltTV, președintele Marius Oprescu, președintele Consiliului Județean Olt.

„La început am crezut că cineva încearcă să facă mișto de noi cu acele pliante. Au trecut două, trei zile și am primit 65 de măști chirurgicale, expediate de Guvernul României pentru Spitalul Județean de Urgență Slatina. Și au mai trecut trei săptămâni și am primit aproximativ 15 litri de dezinfectant. Cei care l-au adus au zis să vină cu un alt bidon să ia jumătate din dezinfectant, pentru că probabil cealaltă jumătate de substanță trebuia să ajungă la Spitalul Caracal. Acestea sunt fabuloasele sume și marea implicare a Guvernului României în combaterea crizei coronavirusului în Olt. Bineînțeles că, așa stând lucrurile, ei nu sunt în stare să facă acea testare pe care specialiștii o cer și care se face în celelalte țări, pentru că nu au investit. Singurul lucru de care s-au preocupat a fost cum să cumpere celebrele măști și combinezoane de la firme care vând, în mod normal, cafea și băuturi sau de la firme de modă ale unor celebri designeri. Dar lucrurile astea au fost discutate și para-discutate în presă și toată lumea știe cu ce s-a ocupat Guvernul României în plină pandemie. S-au uitat cum să își facă propriile afaceri, bineînțeles, sub umbrela stării de urgență, făcând achiziții directe, fără să îi întrebe nimeni nimic”, a spus șeful administrației județene.

Lucrurile ar fi continuat în același fel și acum dacă PSD, împreună cu celelalte partide din opoziție, nu ar fi reușit să modifice în Parlament legea de instituire a stării de alertă.

„Ei au vrut să facă tot așa și în perioada stării de alertă, numai că legea care a trecut de Parlament prevede ca toate achizițiile directe să se refere strict la coronavirus și nu la orice. Lucru pe care l-am reușit noi, Opoziția, în Parlament, pentru că PSD nu are, singur, majoritate. Deci am reușit să blocăm legea în forma în care au gândit-o liberalii, pentru că ea prevedea haos în achizițiile publice și în transparența instituțiilor statului, mai rău ca în perioada stării de urgență.

Dacă era PSD cel care lua aceste măsuri, eram spânzurați în piața publică. Dar sper că oamenii se vor trezi, pentru că Guvernul PNL își arată incompetența zi de zi în administrarea crizelor generate de pandemie. Pe de altă parte, în spatele acestei pandemii sunt fel de fel de afaceri, nu au decât interes să își pună oameni în funcții, cum este cazul acelui spital la care au pus manager un administrator de pompe funebre, în alt un chelner și așa mai departe”, a declarat Marius Oprescu.

Președintele CJ Olt a criticat și prelungirea măsurii luate pe perioada stării de urgență privind coordonarea spitalelor direct de Ministerul Sănătății, unitățile sanitare rămânând în coordonarea Bucureștiului până la sfârșitul lunii septembrie. Oprescu suspectează Guvernul Orban că a luat această măsură nu doar în contextul pandemiei de coronavirus, ci și pentru a schimba, după bunul plac, managerii unor spitale.

„Vineri noaptea au dat o ordonanță prin care spitalele rămân până la 30 septembrie în subordinea Ministerului Sănătății. Și nu doar pentru coordonarea lor pe perioada stării de alertă, ci și pentru a avea dreptul să destituie și să numească manageri. Un lucru e clar pentru mine: atâta timp cât administrațiile locale investesc în sănătatea oamenilor, nu cred că coordonarea spitalelor de către Ministerul Sănătății e una corectă.

Mă gândesc să cer Guvernului să preia Spitalul Județean de Urgență Slatina. Am făcut o analiză, o statistică: Consiliul Județean Olt a investit în acest spital 75 de milioane de lei pentru modernizarea spațiilor, dar și pentru achiziționarea de aparatură medicală”, a mai spus Marius Oprescu.

În timp ce Guvernul României ajuta Oltul cu pliante, Consiliul Județean Olt aloca fonduri importante pentru Spitalul Slatina, pentru Direcția Generală pentru Asistență Socială și Protecția Copilului și pentru Spitalul Caracal. De asemenea, Consiliul Județean Olt a alocat fonduri pentru ca Spitalul Slatina să poată testa personalul medical aflat în prima linie din lupta împotriva COVID-19. În plus, tot prin implicarea CJ Olt, Spitalul Slatina a putut achiziționa un laborator modular de biologie moleculară pentru analiza testelor de COVID-19, care a costat peste un milion de lei și care urmează să intre, cât de curând, în funcțiune, a mai ținut să reamintească Marius Oprescu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.