Începând de marţi, elevii din anii terminali se întorc la şcoală, iar până pe 12 iunie vor face pregătire pentru examenele naţionale, respectiv Evaluarea Naţională şi Bacalaureat.
În perioada 2 – 12 iunie se vor realiza numai activităţi de pregătire şi consiliere pentru examenele naţionale, iar prezenţa în această perioadă la şcoală este opţională, a anunţat Ministrul Educaţiei, Monica Anisie.
Durata activităţilor petrecute de elevi în sălile de clasă nu va fi mai mare de trei ore pentru elevii de liceu şi de două ore pentru elevii de gimnaziu, iar pentru elevii care studiază în limbile minorităţilor naţionale, activitatea de pregătire nu va dura mai mult de patru ore pentru elevii de liceu şi trei ore pentru gimnaziu.
De asemenea, pentru elevii care nu vor participa fizic la pregătire în vederea susţinerii examenelor naţionale vor fi organizate activităţi de pregătire online sau de pregătire alternativă.
Printr-un ordin comun al miniştrilor Educaţiei şi Sănătăţii, s-au stabilit anumite măsuri de prevenire şi combatere a îmbolnăvirilor cu SARS-CoV-2 în unităţile/instituţiile de învăţământ, instituţiile publice şi toate structurile aflate în subordonarea sau coordonarea Ministerului Educaţiei.
Documentul stabileşte că în aceste instituţii accesul trebuie să fie organizat astfel încât să fie asigurată o suprafaţă minimă de 4 mp pentru fiecare persoană şi o distanţă minimă de 2 m între oricare două persoane apropiate; să nu fie permis accesul persoanelor a căror temperatură corporală, măsurată la intrarea în incintă, depăşeşte 37,3°C; să fie asigurate dezinfectarea suprafeţelor expuse.
Astfel, şcolile trebuie să respecte anumite reguli:
- la intrarea în şcoală va fi măsurată temperatura (care nu trebuie să depăşească 37,3°C) de către cadrul medical care va asigura asistenţa medicală pe întreaga durată a desfăşurării activităţilor;
- în situaţia în care un elev sau un cadru didactic, didactic auxiliar sau nedidactic prezintă simptome sau există suspiciunea că starea sa de sănătate este precară, nu i se va permite accesul în unitatea de învăţământ şi i se va recomanda să se adreseze medicului de familie;
- parcursul prin curtea şcolii până la intrarea în unitatea de învăţământ se va realiza pe un traseu bine delimitat şi semnalizat, respectând normele de distanţare fizică;
- elevii vor fi însoţiţi de către cadrul didactic de la accesul în unitatea de învăţământ până în sala de clasă şi apoi, după finalizarea activităţilor, vor fi conduşi până la ieşire;
- la intrarea în şcoală vor fi asigurate materiale şi echipamente de protecţie (covoraşe dezinfectante, măşti de protecţie, substanţe dezinfectante pentru mâini etc.);
- se realizează curăţenia şi dezinfectarea pardoselilor, a obiectelor din sala de curs (pupitre/mese, scaune), a clanţei uşii, cremonului de la geamuri, pervazului ferestrei, prin ştergere cu apă şi detergent, apoi cu substanţe biocide, înainte şi după fiecare serie de elevi prezenţi la activităţile de pregătire;
- elevii, personalul didactic, didactic auxiliar şi nedidactic vor purta mască de protecţie pe durata activităţilor şi îşi vor igieniza regulat mâinile cu substanţe dezinfectante sau cu săpun;
- în situaţia unităţilor de învăţământ care vor realiza activităţile de pregătire în două schimburi, între acestea va fi prevăzut un interval de două ore pentru dezinfectarea/igienizarea cu substanţe biocide şi aerisirea sălilor pentru o perioadă de cel puţin o oră;
- în perioada desfăşurării activităţilor de pregătire, pauzele intermediare vor fi programate decalat, astfel încât elevii de la grupe diferite să nu interacţioneze fizic;
- grupele de elevi vor păstra aceeaşi sală de clasă pe toată perioada desfăşurării activităţilor de pregătire;
- colectarea măştilor purtate se va face în locuri speciale, semnalizate corespunzător, amenajate în unitatea de învăţământ.
În Capitală, aproximativ 13.000 de elevi s-au înscris să participe la activităţile de pregătire pentru examene.
„Până la acest moment, şi-au anunţat participarea fizică la activităţile educaţionale organizate de unităţile de învăţământ: 7.156 de elevi înscrişi în clasa a VIII-a, 882 de profesori care predau discipline de examen în învăţământul secundar inferior şi 5.666 de elevi înscrişi în clasele a XII-a Zi şi a XIII-a seral/FR, precum şi 1.090 de profesori care predau discipline de examen în învăţământul secundar superior”, anunţa pe 27 mai ISMB.
Sursa: romaniatv.net