VIDEO/ Inundaţii devastatoare în Bistriţa şi Harghita după ploile torenţiale. Grindină de mărimea unui ou în Suceava

Sursa foto: romaniatv.net

Vreme extremă în mai multe judeţe din România. Zeci de gospodării au fost inundate în judeţele Bistriţa şi Harghita, după ce a plouat cu găleata. De asemenea, în judeţul Suceava, ploile torenţiale au fost însoţite de grindină mare cât oul de porumbel.

A fost prăpăd în localitatea Negrileşti din Bistriţa-Năsăud, judeţ vizat marţi de un cod portocaliu de ploi torenţiale. Zeci de gospodării au fost inundate, iar mai multe drumuri comunale şi terenuri au fost acoperite de ape.

Echipe mixte din cadrul Sistemelor de Gospodărire a Apelor (SGA) Bistrița-Năsăud și Cluj, precum și reprezentanți ai Comitetului Local pentru Situații de Urgență au intervenit în zonă pentru a debloca secțiunile de scurgere în zona podurilor și a scoate apa din gospodării. De asemenea, 200 de saci cu nisip au fost  pregătiți pentru a proteja unul din satele comunei, scrie Bistriţeanul.

„În momentul actual, echipele mixte continuă intervenția pentru deblocarea torenților, cu două excavatoare (unul pe roți și unul pe șenile) și pentru evacuarea apei din beciuri, cu opt motopompe și una de mare capacitate. De asemenea, sunt pregătiți 200 de saci cu nisip, care vor fi folosiți pentru protejarea localității Breaza” au precizat reprezentanţii ABA Someș – Tisa.

Riscul încă nu a trecut.

„Ca urmare a precipitațiilor înregistrate, a celor prognozate şi propagării, se pot produce scurgeri importante pe versanţi, torenţi, pâraie, viituri rapide pe râurile mici cu posibile efecte de inundaţii locale şi creşteri de debite şi niveluri cu posibile depăşiri ale COTELOR DE ATENȚIE pe râurile din bazinele hidrografice: Someșul Mare – bazin superior, Șieu – bazin superior și afluenți bazin mijlociu, județul Bistriţa-Năsăud. Fenomenele se pot produce cu probabilitate și intensitate mai mare în bazinul superior al râului Bistrița (afluent al râului Șieu)”, conform sursei citate.

Cod roşu de inundaţii în mai multe localităţi din Harghita

Hidrologii au emis o avertizare cod roşu de inundaţii în judeţul Harghita. Au fost vizate scurgeri importante pe versanți, torenți, pâraie, viituri rapide pe râurile mici cu efecte severe de inundații locale și creșteri rapide de debite și niveluri cu posibile depăși ale COTELOR DE PERICOL pentru mai multe râuri.

Înundaţiile au făcut ravagii marţi noaptea, precizează reprezentanţii ISU Harghita, citaţi de Ziarharghita.ro.

În localitatea Căpâlnița, o persoană vârstnică, cu probleme locomotorii, a fost evacuată de către rude, fiindu-i inundat demisolul casei. Totodată, au fost inundate 67 de case, 130 de curți. Pompierii militari din cadrul Detașamentului Odorheiu Secuiesc și pompierii civili din cadrul SVSU Căpâlnița au intervenit pentru evacuarea apei din subsolurile și gospodăriile afectate.

În localitatea Vlăhița au fost inundate 93 de case, 153 de curți, 16 apartamente de bloc și 4 spații ale unor operatori economici. Pompierii militari din cadrul Detașamentului Odorheiu Secuiesc și pompierii civili din cadrul SVSU Vlăhița au intervenit pentru evacuarea apei.

În localitatea Lueta au fost inundate 50 de case, pentru evacuarea apei din gospodăriile afectate acționând pompierii civili din cadrul SVSU Lueta.

De asemenea, au fost emise mesaje de avertizare a populației prin sistemul Ro-Alert din cauza inundaţiilor.

Grindină de mărimea unui ou în localitatea Măzănăești din Suceava

Grindină de dimensiunea unui ou a căzut, miercuri, în localitatea Măzănăești, din judeţul Suceava, aflată sub avertizare cod portocaliu de fenomene meteo periculoase.

Pe pagina de Facebook a localității Măzănăești, din județul Suceava, a fost postată o filmare, în care se vede grindina de mari dimensiuni care a căzut în timp ce judeţul se afla sub avertizare cod portocaliu de fenomene meteo periculoase, conform Obiectivdesuceava.ro.

Județul Suceava s-a aflat sub cod portocaliu de vreme rea până la ora 19.00.

Sursa: romaniatv.net

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here