Extinderea programul-pilot de acordarea a unui suport alimentar în școli, dezbatere în Camera Deputaților. Dan Ciocan, explicații

Comisia pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară și servicii specifice din Camera Deputaților va dezbate, luni, proiectul de lege privind aprobarea Ordonanței de Urgenţă a Guvernului nr.9/2020 pentru aprobarea Programului-pilot de acordare a unui suport alimentar pentru preșcolarii şi elevii din 150 de unități de învățământ preuniversitar de stat.

Potrivit notei de fundamentare a proiectului, cele 150 de unităţi de învăţământ cu grade de complexitate şi particularităţi educaţionale diferite, propuse pentru a fi cuprinse în program, sunt dispuse echilibrat la nivel naţional, în medii rezidenţiale diverse – „urban (mare, mic, central, periferic)/ rural (mare, mic, accesibil, greu accesibil, izolat), şi vor avea statut de unităţi de învăţământ pilot, conform prevederilor legale în vigoare, în care se va implementa programul”.

„Prima categorie include unităţi de învăţământ situate în medii geografice izolate/ greu accesibile – deltă, munte, câmpie (zonă depopulată/ zonă greu accesibilă din cauza condiţiilor naturale), în medii sociale defavorizate (comunităţi cu grad mare de vulnerabilitate – populaţie romă, copii cu părinţi plecaţi la muncă în străinătate şi supuşi unor forme disimulate de abandon parental, copii supuşi unor forme de abuz parental prin muncă, abandonul şcolii, cutume şi mentalităţi culturale restrictive, în defavoarea minorului etc.) în medii sociale cu grad ridicat de pauperitate”, se arată în nota de fundamentare.

În cea de a doua categorie de beneficiari, cu rol de „motor de incluziune socială”, sunt prevăzute, „în continuare, liceele şi colegiile pedagogice, unităţi de învăţământ complexe, cu statut de centre de resurse educaţionale, care reunesc elevi din toate ciclurile de învăţământ, preşcolar – primar – gimnazial şi liceal, având în vedere faptul că, prin structura lor, acestea au şi şcoli de aplicaţie pentru practica pedagogică”, spune deputatul de Olt Dan Ciocan, secretarul Comisie pentru agricultură.

„Având în vedere specificul şi finalităţile educaţionale, aceste unităţi de învăţământ complexe au şi un procent ridicat de elevi proveniţi din mediul rural, potenţiali facilitatori pentru implementarea şi diseminarea proiectului”, mai spune parlamentarul.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here