EVALUARE NAŢIONALĂ SESIUNEA SPECIALĂ. Ce subiecte au avut de rezolvat elevii la Limba şi Literatura Română

Sursa foto: romaniatv.net

Elevii clasei a VIII-a, au susţinut luni dimineaţă proba de Limba şi Literatura Română, din cadrul sesiunii speciale a Evaluării Naționale. Aceştia au avut de motivat, într-o compunere de cel puţin 150 de cuvinte, apartenența la basm a unui text la prima vedere, informează Mediafax.

La subiectul I A, elevii claselor a VIII-a au de răspuns la mai multe întrebări legate de un paragraf din basmul popular cules de Ovidiu Bârlea, „Cu Petrea Făt-Frumos, șteblă de busuioc, născut la miezul nopții”. La subiectul I B, absolvenții școlii gimnaziale trebuie să motiveze de ce textul precizat anterior este un basm.

Subiectul al II-lea pe care trebuie să-l soluționeze, luni, elevii se referă la redactarea unei narațiuni, de 150-300 de cuvinte, în care să prezinte o întâmplare petrecută într-o curte.

Peste 200 de elevi care nu au putut susține Evaluarea Națională în același timp cu colegii lor, din cauza epidemiei de COVID-19, s-au înscris la etapa specială a examenului, care este programată să înceapă luni, cu proba de Limba și literatura română.

Potrivit Ministerului Educației și Cercetării, la etapa specială a examenului de Evaluare Națională s-au înscris 216 absolvenți ai clasei a VIII-a, conform situației centralizate până la această oră.

Examenul a început luni cu proba scrisă la Limba şi Literatura Română, la care s-au înscris 192 de candidaţi. Marți se va desfășura proba la Matematică, la care s-au înscris 206 candidați, iar miercuri va avea loc proba la Limba și literatura maternă, la care s-au înscris nouă candidați.

Primele rezultate se vor afișa joi, 2 iulie, până la ora 12.00, în centrele de examen. Contestațiile pot fi depuse în ziua de 2 iulie, în intervalul orar 14.00 – 20.00. Acestea pot fi depuse/transmise și prin mijloace electronice, iar rezultatele finale vor fi afișate sâmbătă, 4 iulie.

Sursa: romaniatv.net

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here