Accident de muncă la centrala nucleară de la Cernavodă. Un angajat a murit

Un angajat din cadrul personalului contractor al centralei nucleare de la Cernavodă a decedat marţi, în urma unui accident, potrivit unui comunicat al Nuclearelectrica, operatorul centralei.

“SN Nuclearelectrica SA anunţă că în data de 07.07.2020, la CNE Cernavodă a avut loc un accident în urma căruia un coleg a decedat. Colegul nostru face parte din personalul contractor al centralei”, spun reprezentanţii producătorului de energie.

Din păcate, deşi serviciul de ambulanţă a ajuns la faţa locului în timp rapid, s-a constatat decesul, au adăugat aceştia.

“SN Nuclearelectrica SA a informat autorităţile (Inspectoratul Teritorial de Munca şi Poliţia Română) conform cerinţelor legale şi urmează ca autorităţile să efectueze investigaţiile aferente pentru a afla cauzele şi circumstanţele care au condus la accident. SN Nuclearelectrica SA prezintă condoleanţe familiei şi regretă profund acest accident!”, se mai arată în comunicat.

Nuclearelectrica operează cele două reactoare nucleare ale centrale de la Cernavodă, care produc în total circa 20% din electricitatea ţării.

În prezent, unitatea 1 se află în programul de oprire planificată, din 20 iunie.

În această perioadă, se derulează activităţi din următoarele programe: programul de mentenanţă preventivă/ corectivă; programul de inspecţii; programul de testare obligatorie pe perioada opririlor planificate; programul de implementare modificări.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here