Un bărbat acuzat de proxenetism a fost eliberat în loc să fie dus în arest preventiv

100509-F-4144M-003

Un bărbat acuzat de proxenetism și pe numele căruia a fost emis un mandat de arestare de 30 de zile a fost eliberat, în această dimineață, din arestul central al Poliției Române după ce a expirat termenul de 24 de ore de la emiterea ordonanței de reținere. Acesta este acum căutat de polițiști.

„În această dimineață, polițiști din cadrul Serviciului Independent Reținere și Arestare Preventivă, din eroare, au pus în libertate un bărbat, care se afla sub măsura arestării preventive, persoana fiind eliberată la momentul în care se împlinea termenul de 24 de ore de la emiterea ordonanței de reținere. Se efectuează demersuri pentru reîncarcerare. Conducerea Direcției Generale de Poliție a Municipiului București a dispus verificări, prin structura de control intern, cu privire la acest incident”, se arată într-un comunicat al poliției.

Polițiștii de la Direcția Generală de Poliție a Municipiului București – Secția 24 anunțau ieri că au pus în executare 12 mandate de aducere pe numele unor persoane din Bucuresti și județul Ilfov, într-un dosar privind săvârşirea infracțiunii de proxenetism.

„Din date și probele existente în dosarul instrumentat sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 5, a rezultat presupunerea rezonabilă că suspecții, în perioada ianuarie – august 2020 ar fi racolat mai multe persoane pe care le-ar fi determinat și constrâns să practice prostituția în scopul obținerii de foloase patrimoniale. În scopul racolării de potențiali clienți, suspecții ar fi publicat anunțuri online, închiriat camere în regim hotelier sau ar fi expus persoanele în mediul stradal sau chiar se ocupau de transportul acestora în diferite locații”, se preciza în comunicat.

Sursa: digi24.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here