PSD susţine că liberalii arată multă simpatie pentru interlopi. “O guvernare de Duduieni politici îşi dă arama pe faţă”

PSD lansează un atac dur la adresa puterii liberale despre care susţine că este “dură cu victimele şi cei aflaţi în dificultate, dar protectoare cu pedofilii, violatorii și interlopii”.

Cât despre intervenţia oamenilor legii la priveghiul lui Emi Pian, social-democraţii susţin că “Ministerul lui Vela a dat formal niște amenzi, dar în realitate nu a deranjat focarul cu sute de oameni de la înmormântarea unui infractor”.

“Iohannis și PNL au ZERO empatie față de români, dar arată MULTĂ simpatie pentru interlopi. O guvernare de Duduieni politici își dă arama pe față!

În #Românianormală a lui Iohannis poliția vânează o bătrânică de 71 de ani, care a ieșit din izolare ca să nu moară de foame, dar este foarte atentă la nevoile interlopilor.

Ministerul lui Vela a dat formal niște amenzi, dar în realitate nu a deranjat focarul cu sute de oameni de la înmormântarea unui infractor, ba chiar le-a împărțit gel dezinfectant și măști gratuite: pentru nevoiași – nu, pentru interlopi – da!

Aceasta este adevărata imagine a puterii liberale, dură cu victimele și cei aflați în dificultate, dar protectoare cu pedofilii, violatorii și interlopii.

Când furi primari folosind banii publici chiar în clădirea Guvernului ca liberal, devine aproape firesc să fii mai #solidar cu un #penal decât cu un #pensionar!”, este mesajul publicat de PSD pe pagina de Facebook.

Sursa: romaniatv.net

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here